Ultimele stiri

Nicolae Robu: „Sunt indignat!”. Primarul îl apără pe scriitorul Mircea Mihăieş. „Mâine, poimâine, mă fac şi pe mine fascist”

Nicolae Robu

Primarul Timişoarei a luat act de declaraţiile premierul Victor Ponta în legătură cu scriitorul Mircea Mihăieş despre care acesta a afirmat că este „fascist”. Primarul a fost întrebat joi dacă va semna petiţia de susţinere a scriitorului, dar acesta a afirmat că nu ştie despre ce este vorba, dar că despre Mircea Mihăieş nu se poate spune un astfel de lucru.

După ce s-a informat pe acest subiect, primarul a decis să ia poziţie, oficial, faţă de declaraţiile premierului şi a spus:  „Ca intelectual, profesor universitar şi primar al municipiului Timişoara, consider total deplasată catalogarea drept fascist a concitadinului Mircea Mihăieş, proeminent scriitor, critic literar şi cadru universitar al Timişoarei, de către Premierul Victor Ponta. Este îngrijorător că România a ajuns, la 25 de ani de la Revoluţia Româna din Decembrie 1989, să aibă un Prim Ministru – aspirant, în plus, la funcţia de Preşedinte! – în stare să procedeze astfel cu cei cu alte opţiuni ideologice şi alte afinităţi de persoane decât el. Această nouă devoalare de mentalitate şi caracter pe care ne-o oferă domnul Victor Ponta mă face să regret şi mai mult că în urmă cu nu multă vreme am putut fi – ca om cu o cu totul altă axiologie, având la loc de frunte în setul de valori prezumţia de bună-credinţă – atât de naiv încât să cred în el şi în partidul pe care îl conduce, ba mai mult, să-i îndemn şi pe alţii să facă la fel”.

„Sunt indignat!”, a exclamat primarul, deşi nu a dat un răspuns concret la întrebarea dacă va semna petiţia de susţinere a scriitorului. Cu toate acestea, primarul a exclamat că după această logică s-ar putea spune şi despre el că este fascist: „Mâine, poimâine mă pot aştepta că sunt făcut fascist”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*