Ultimele stiri

Nicolae Robu vrea stadion nou la Timişoara

Deşi Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, apreciază că Timişoara nu are nevoie acum de un nou stadion, primarul Nicolae Robu este de altă părere.

Titu Bojin a declarat, săptămâna trecută, că pe lista de priorităţi se află modernizarea Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, nu construirea unui nou stadion, având în vedere că „Dan Păltinişanu” poate fi folosit în continuare.

Cu toate acestea, Nicolae Robu consideră că noul stadion este la fel de important şi a pornit deja documentaţia în acest sens.

„După părerea mea trebuie să ne mişcăm deja, să facem primii paşi pentru a avea un nou stadion”, a declarat primarul.

Edilul  a mai spus că a avut deja mai multe întâlniri cu investitori din domeniu şi că încearcă să găsească finanţare pentru acest proiect, fără a se baza prea mult pe ajutorul guvernului. Tot primarul a afirmat că se gândeşte la construirea stadionului într-un parteneriat public-privat, din care să beneficieze atât primăria, cât şi investitorii.

Deşi se concentrează asupra proiectului pentru noul stadion, Nicolae Robu vrea să-l modernizeze şi pe cel existent.

„Trebuie realizată o reţea de încălzire a gazonului, care este condiţie de licenţiere. Asta este obligatorie! (…) Ca să poată să meargă lucrurile mai repede această amenajare să fie făcută de club”, a spus primarul.

Conform declaraţiilor lui Nicolae Robu, suma pe care o va cheltui clubul pentru reţeaua de încălzire nu va depăşi 100.000 de euro, iar aceasta trebuie să fie finalizată până în luna iunie.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*