Ultimele stiri

Număr record de sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

politia

Peste 650 de sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 650 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 317 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 38 de permise de conducere.

În perioada 02 – 04 mai a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente.

Astfel, au fost întocmite 10 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 662 de sancţiuni contravenţionale, 317 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 142 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Au fost reţinute în vederea suspendării 38 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric şi limitele legale de viteză.

De asemenea, au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare.

În zilele de week-end, poliţiştii se vor afla la datorie, desfăşurând activităţi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi/sau a unor substanţe şi produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*