Ultimele stiri

Numărul delicvențelor în școli a scăzut față de anul trecut. Ce soluții au găsit reprezentanții IPJ

Vineri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Timiș, șeful  interimar IPJ, Ion Mirescu, a discutat despre ”Analiza realizării în anul 2014 a activităților cuprinse în Planul județean comun deacțiune – Cadru, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților 1de învățământ preuniversitar.”

Astfel, Ion Mirescu, a afirmat faptul că în Timiș, numărul delicvențelor (22) a scăzut în perioada septembrie 2014- ianuarie 2015, cu 9 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut. Delicvenții fac parte din învățământul preuniversitar, iar 20 dintre aceștia sunt din mediul urban.

În același timp, la  cele 22 de delicvențe făcute în unitățile școlare, au fost prezenți  11 autori, dintre care 9 elevi.

”Cauzele principale, pentru aceste probleme, sunt lipsa elevilor la informare și totodată, neanuțarea poliției și părinților,la timp, de către cadrele didactice a evenimentelor deosebite.”, susține Ion Mirescu.

Pe viitor, IPJ Timiș își dorește a monitoriza li verificarea modului de dispunere a efectivelor de siguranță publică și patrularea în zona unităților de învățământ. Totodată, vor avea loc întâlniri între reprezentanţii şcolilor şi cei ai poliției pentru a stabili măsurile necesare reducerii infracţionalităţii.

Prefectul județului Timiș a afirmat în această privință că „Planul începe să aibă efect, de asemenea constatăm că numărul infracţiunilor cu violenţă a scăzut ceea ce este un lucru foarte bun. Vedem că toate infracţiunile care s-au comis în semestrul I au fost în incinta şcolii şi cred că aici mai avem de lucru cu inspectoratul şcolar, dar şi cu poliţia şi jandarmeria pentru a realizarea de programe de prevenire”.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*