Ultimele stiri

O nouă atracție pe strada pietonală Mărășești: canapeaua de socializare

canapeaua plai

Timp de trei săptămâni, peste 70 de voluntari au lucrat zilnic la realizarea unui nou proiect în peisajul artei urbane din Timişoara: Canapeaua PLAI. Aceasta va fi oferită oraşului şi va rămâne pe strada pietonală Mărăşeşti până la finalizarea lucrărilor din Piaţa Libertăţi, după care va fi mutată acolo.

Canapeaua a fost realizată special pentru a promova cea de-a noua ediţe a festivalului PLAI, care va avea loc în 12-14 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean.

După “George” şi “Doina”, cele două picturi murale care însufleţesc străzile oraşului, voluntari PLAI au adus în Timişoara “canapeaua de socializare” sau Social Sofa, un concept foarte popular în Olanda. “În oraşul Tilburg, mai ales, există peste 150 de canapele acoperite cu mozaic de către localnici. Multe dintre acestea au fost realizate implicând persoane altfel inactive, oferindu-le, pe această cale, ocazia de a lucra şi interacţiona cu alţi oameni şi de a crea ceva frumos pentru ei şi pentru oraşul lor”, spune Despina Iancu, voluntar PLAI.

Designul Canapelei PLAI a fost conceput de un alt voluntar PLAI, Dan Ungureanu, şi îmbină motive româneşti şi elemente moderne cu motive tradiţionale, reprezentative pentru minorităţile etnice prezente în Timişoara. Mozaicul obiectului de artă urbană reflectă, de asemenea, Festivalul PLAI: un loc în care se înâlnesc multe culturi, artă în forme variate, oameni cu pasiuni diverse şi ateliere de tot felul.

La crearea canapelei au contribuit şi mulţi curioşi care i-au văzut pe voluntari lucrând de zor în fiecare zi pe strada pietonală Mărăşeşti, pe parcursul a trei săptămâni. “Peste 20 de persoane s-au oprit să lipească o piesă în mozaic şi să afle povestea proiectului nostru. Peste ani, oamenii vor ştii cu precizie care e piesa lor din desenul plin de detalii al canapelei PLAI, un desen care reflectă, de altfel, multiculturalitatea Timişoarei. Sperăm ca în vitor să fie un punct de reper în oraş şi un loc de întâlnire cu prietenii, în care să se nască multe idei şi proiecte frumoase”, a mai spus Despina Iancu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*