Ultimele stiri

O nouă plângere penală împotriva lui Traian Băsescu va fi depusă la Parchet

 

O nouă plângere penală împotriva lui Traian Băsescu va fi depusă la Parchetul instanţei supreme. Denunţul penal este semnat de Victor Ponta şi de 175 de parlamentari. Acesta  este făcut pentru „şantaj”.

“Considerăm că numitul Băsescu Traian, care ocupă funcţia de Preşedinte al României, se bucură numai de imunitatea prev. art. 84 alin 2 din Constituţia României, care nu îl ocroteşte în ceea ce priveşteviaţaşi afacerile sale private conform principiului egalităţiiîn faţa legii prev. de art. 16 alin 1 din Constitutie, el neputându-se situa mai presus de lege conform alin 2 al aceluiaşi text de lege. Pentru aceste considerente solicităm cercetarea şi trimiterea în judecată a numitului Băsescu Traian”, se arată în textul plângerii.

Obiectul acestei acţiuni penale este legat tot de afirmaţiile pe care şeful statului le-a făcut la adresa senatorului Gabriela Firea.

O acţiune similară a fost depusă ieri de Gabriela Firea, însoţită de avocatul său, Lucian Bolcaş.

„M-am gândit foarte mult aseară dacă să vin să depunem plângerea, dat fiind că suntem în Săptpmâna Mare şi în Cartea Sfântă spune că trebuie să iertăm. Vă asigur că eu l-am iertat din punct de vedere uman pe Traian Băsescu, dar ca senator, am datoria să apăr onoarea Parlamentului”, a declarat ieri, Gabriela Firea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului”, scrie Digi24.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*