Ultimele stiri

Ocazie UNICĂ pentru zeci de elevi din Timișoara înscriși în clasele din „școala profesională germană”. Ce burse primesc

scoala profesionala

80 de elevi care s-au înscris în cele trei clase din proiectul „Școala Profesională Germană” din Timișoara vor primi, timp de trei ani, dacă nu vor face absențe și vor fi conștiincioși, burse lunare de 400 de lei pe lună.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, 200 de lei vor primi de la statul român pentru că au ales să se înscrie la școala profesională, iar alți 200 de lei vor fi oferiți de companiile nemțești partenere, care doresc să-i angajeze pe elevi după ce vor termina studiile.

Colegiile Tehnice „Ion I.C. Brătianu” și „Regele Ferdinand I”, ambele din Timișoara, sunt în acest an partenerii din cadrul proiectului Școala Profesională Germană, inițiat de întreprinderi membre ale Clubului Economic German Banat.

În premieră va exista, din această toamnă, la Colegiul „Ion I.C. Brătianu” o clasă de expert în comerț și administrație. Tot în premieră vor funcționa la Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” două clase cu profil tehnic, câte una pentru electromecanici, respectiv pentru electricieni.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*