Ultimele stiri

Pacienți cu probleme cardiace tratați la Timișoara cu ajutorul unei proceduri medicale speciale

operatie

Doi pacienți din România care au ajuns la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara au scăpat de operație, după ce au fost supuși unei proceduri intervenționale cu totul speciale, care se realizează foarte rar în țara noastră. Astfel, în doar două zile, cei doi pacienți au fost externați.

Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul institutului, explică faptul că au fost implantate două stent grafturi în aorta abdominală. Această procedură intervențională se face la pacienții care au anevrism sau disecție de aortă abdominală atunci când riscul operator prin incizie și abord direct este crescut.

„În aceste două cazuri: pacientă în vârstă de 51 de ani, a mai fost operată în copilărie de coarctație de aortă și recent de tumoră renală stângă, iar cel de al doilea pacient, un bărbat de 67 de ani a avut în urmă cu două luni ulcer perforat cu peritonită. Ambele cazuri au fost rezolvate prin plasarea pe cale percutană de stent grafturi în Laboratorul de Cateterism. Procedura a decurs bine și pacienții au fost externați după două zile de spitalizare. Au mai fost făcute asemenea proceduri în Timișoara și în țară, numărul lor fiind totuși redus din cauza costurilor mari ale materialelor ce au ajuns pentru cele două stent grafturi la 15.ooo de euro”, spune medicul Marian Gașpar.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*