Ultimele stiri

Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan XXIII-lea vor fi sanctificaţi duminică

Papa Francisc îi va sanctifica pe doi dintre predecesorii săi, duminică, la Vatican. În cadrul ceremoniei, Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea vor fi sanctificaţi.

Evenimentul se va desfăşura în faţa a mii de credincioşi dar, de asemenea, va fi difuzat în peste 20 de ţări, atât la televizor, cât şi în cinematografe. Duminică, la această ceremonie vor lua parte 150 de cardinali, 1000 de episcopi şi 6000 de preoţi.

Mai mult, la eveniment a fost invitat şi fostul papă, Benedict al XVI-lea, iar, dacă acesta se va prezenta, atunci această ceremonie va deveni unică în istorie, fiind prima oară când doi papi sunt prezenţi la sanctificarea altor doi.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*