Ultimele stiri

Parcarea lângă piețele Timișoara 700 și Badea Cârțan, la fel de scumpă ca cea de lângă Bega. Cum e posibil

parcare bega

Ca să descurajeze staționarea pe termen lung a comercianților ce vând în Piața 700 și în Piața Badea Cârțan, municipalitatea a decis: cele două zone vor avea același regim de parcare ca în centrul orașului. Mai exact, piețele Timișoara 700 și Badea Cârțan se fac „verzi”, o oră de staționare urmând să coste 3 lei.

Modificarea regimului de staționare în cele două zone a pornit de la faptul că timișorenii caută minute în șir locuri de parcare atunci când merg la piață să-și facă cumpărăturile. Toate acestea pentru că piețarii își lasă mașinile pe acele locuri ore în șir. Tocmai ca să descurajeze acest fenomen, reprezentanții municipalității vor să îi ardă la buzunar pentru a nu mai staționa pe locurile de parcare dedicate celor ce vin la Piață. Astfel, în ultimul plen al Consiliului Local a fost luată o hotărâre prin care cele două zone de parcare devin verzi.

Practic, de acum încolo, pentru a parca în aceste zone, orice șofer va plăti 3 lei/ori, în sistem voucher, respectiv 0.75 euro+TVA/oră, prin SMS.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*