Ultimele stiri

Parchetul General: Alina Gorghiu este cercetată penal pentru fals şi uz de fals

Juna liberalo-libertină, Alina Gorghiu, pare să fi intrat de ceva vreme în atenţia procurorilor pentru ceva mişmaşuri legate de calitatea de mediator pe care Alinuţa cea-cu-vino-ncoace şi-a dorit-o arzător. Şi, după cum ştim din relatările anterioare ale ziarului „Curentul“, Alinuţa obţine ceea ce îşi doreşte. Dotată cu ceva frumuseţe, mai puţină inteligenţă dar cu o dorinţă de parvenire pe scara socio-politică care l-ar lăsa mut de invidie chiar şi pe Dinu Păturică, tânăra fecioară de 31 de ani a învăţat că ascensiunea politică se realizează mai degrabă prin relaţiile cu colegii  mai înstăriţi politic decât prin „munca în teritoriu“.

După ce a făcut ravagii prin partid, atingându-şi de fiecare dată ţelurile graţie lui Mihai Voicu şi Bogdan Olteanu, focoasa tecuceană a crezut că poate face acelaşi lucru şi cu „titlurile nobiliare“ din domeniul justiţiei. „Păi dacă tot e oarbă zeiţa justiţiei – Themis – poate nu o vedea nici combinaţiile mele“, şi-o fi şoptit în barbă Alinuţa. Aşa se face că deputatul PNL Alina Gorghiu este în prezent cercetată penal de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals, uz de fals, într-un dosar în care sunt implicaţi mai mulţi mediatori, după cum ne-au precizat în exclusivitate reprezentanţii Parchetului: „Ca urmare a solicitării dumneavoastră adresate instituţiei noastre, vă comunicăm faptul că dosarul la care faceţi referire, privind pe Gorghiu Alina şi alţii, a fost înregistrat pe rolul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“.

Potrivit unor surse neoficiale, Alina Gorghiu este cercetată în dosarul menţionat alături de Mihai Ghervase, Zeno Sustac, Claudiu Ignat, Anca Elisabeta Ciucă – Preşedintele Consiliului de Mediere, Raluca Anton – Şef serviciu şi Ioana Bara – Consilier Juridic.

Fabrica de diplome

Concret, în luna aprilie 2009, Mihai Ghervase, patronul unei şcoli de formare a mediatorilor, a eliberat mai multe diplome, pentru Alina Gorghiu, Zeno Sustac şi Claudiu Ignat, fără ca aceştia să fi participat la cursuri. Ba mai mult, potrivit sursei citate, Claudiu Ignat era înregistrat şi ca formator la respectivele cursuri, la care figura şi ca învăţăcel. Respectivele diplome urmau să fie folosite de către cei doi mediatori şi de deputata liberală pentru a accede la alegerile pentru Consiliul de Mediere, forul care se ocupă de formarea mediatorilor şi de reprezentarea acestora. În ceea ce o priveşte pe Alinuţa, ziarul „Curentul“ a arătat într-o ediţie trecută că deputatul era direct interesat de un astfel de loc în Consiliu, deoarece ea însăşi este directoarea unei şcoli de formare a mediatorilor şi astfel ar fi putut obţine anumite beneficii. Pe de altă parte, potrivit sursei citate, în acelaşi dosar mai sunt cercetate şi Anca Elisabeta Ciucă, Raluca Anton şi Ioana Bara pentru săvårşirea infracţiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare şi favorizarea infractorului în ceea ce-i priveşte pe cei mai sus menţionaţi. Sursele noastre au precizat că cele trei doamne ar fi ştiut despre diplomele mediatorilor obţinute pe sub månă şi cu toate acestea nu au făcut nimic în acest sens, deşi erau autorizate. Deşi Alinuţa nu a obţinut postul mult dorit în Consiliu, fapta de fals şi cea de uz de fals au fost săvårşite, motiv pentru care procurorii investighează acum acest caz.

Având în vedere că Alinei Gorghiu nu i se aplică prevederile răspunderii ministeriale, aceasta nefiind membră a Guvernului, urmărirea penală se poate desfăşura fără un eventual acord al Parlamentului.

Alina Gorghiu va face şi ea o plângere penală pentru denunţ calomnios

În replică la acuzaţiile ce i se aduc, deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat că „sezizarea Parchetului a fost făcută de Tudor Tatu, care este un campion al plângerilor penale împotriva mediatorilor“. De altfel, din cauza acestui comportament, Tudor Tatu a fost exclus, acum câteva luni, din meseria de mediator, după cum a precizat Gorghiu. Aceasta a adăugat că majoritatea plângerilor depuse de Tatu au fost soluţionate cu NUP. Totodată, deputatul a explicat că va lăsa Parchetul să-şi facă treaba, şi după ce dosarul se va soluţiona va face o plângere penală împotriva lui Tatu pentru denunţ calomnios.

Preluat integral de pe www.curentul.info

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*