Ultimele stiri

Patru olimpiade naționale vor avea loc la Timișoara, în luna aprilie. La ce materii se întrec sute de elevi

examen

Orașul de pe Bega găzduiește, la mijlocul acestei luni, nu mai puțin de patru olimpiade naționale. Este vorba despre cea la Limba și Literatura Română, Limba și Literatura Maghiară, Științe Socio-Umane și pentru elevii nevăzători.

Sute de elevi din întreaga țară sunt așteptați în orașul nostru ca să se întreacă în cunoștințe. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, Olimpiada la Limba și Literatura Maghiară se va desfășura în perioada 9 -13 aprilie și vor participa 144 de elevi din 17 județe, care se vor întrece la Liceul “Bartok Bela”.

Olimpiada la Științe Socio-Umane va avea loc între 7 și 11 aprilie la Colegiul Național Bănățean și vor participa peste 300 de elevi. Cea la Limba și Literatura Română va fi între 9 și 13 aprilie, la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”. În jur de 200 de liceeni își vor evalua cunoștințele la această materie.

Și nu în ultimul rând, olimpiada națională pentru nevăzători este organizată în perioada 14 -16 aprilie la Liceul “Iris”, la care sunt așteptați peste o sută de copii nevăzători sau cu probleme de vedere.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*