Ultimele stiri

Patru sirieni ascunşi în autoturisme, depistaţi la Cenad

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat patru persoane ascunse în trei autoturisme pe care trei cetăţeni bulgari intenţionau să-i scoată ilegal din România pentru ca nu aveau viza pentru Spatiul Schengen.

Ieri dimineaţă, la intervale scurte de timp, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară trei cetăţeni din Bulgaria, cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, la volanul a trei autoturisme. În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control fizic al celor trei autovehicule. Astfel, în lăcaşe special amenajate în autoturisme, sub bancheta din spate, respectiv între bancheta şi portbagaj, au fost găsite ascunse patru persoane de sex masculin.

Din declaraţia persoanelor şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoanele ascunse sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani şi intenţionau să ajungă în Austria şi Germania. În cadrul primelor cercetări, ei au declarat că au plătit unor conaţionali, sume cuprinse între 6.000 şi 8.000 de euro pentru a ajunge la destinaţie.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză, cei trei şoferi bulgari fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de  trafic de migranţi, iar cei patru cetăţeni sirieni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

IMG-20140920-WA0004 IMG-20140920-WA0005 IMG-20140920-WA0007 IMG-20140920-WA0002

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*