Ultimele stiri

PDL a intentat moţiunea de cenzură „Guvernul Ponta 3 – România fără viitor!” Constantin Ostaficiuc: „De la Ponta 1, e fără viitor”

Ostaficiuc si Macovei

Pedeliştii s-au săturat de „glumele de prost gust” ale Guvernului României, iar programul pe care l-a prezentat Victor Ponta, marţi, este, în opinia acestora, „ o însăilare incoerentă de obiective, principii, analize de situație și măsuri și nicidecum un program de guvernare, un document strategic, care să cuprindă măsuri concrete și termene precise de realizare”.

Drept urmare, aceştia au intentat o moţiune de cenzură „ Guvernul Ponta 3, România fără viitor”. În paginile documentului se explică modul în care atât primul ministru, cât şi guvernul său nu sunt capabili să servească nevoile românilor.

„Documentul este încă o bătaie de joc a guvernării, încă o confirmare a incompetenței, superficialității și aroganței guvernării Ponta. Proiectul a fost improvizat în grabă pe colțul mesei prin preluarea unor paragrafe cu „copy-paste” din programul USL acceptat de Parlament în decembrie 2012, fără a se ține cont că ne aflăm deja după doi ani de guvernare, iar situația actuală României este mult schimbată. Singura sintagmă care rămâne marca înregistrată a Guvernului Ponta 3 este expresia „în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite”. Singura măsură pe care „o permite cadrul fiscal-bugetar” la momentul actual este destituirea premierului incompetent Victor-Viorel Ponta și a Guvernului său lipsit de responsabilitate și de respectul cuvenit românilor”, au comunicat aceştia în textul moţiunii.

Moţiunea ar fi trebuit să fie semnată de toate partidele din opoziţie, dar oficialii PNL au declarat că nu vor face acest lucru. Reacţia liberalilor i-a înfuriat şi mai tare pe pedelişti care au declarat ca PNL trebuie să îşi ia în serios rolul de partid în opoziţie. Astfel, PNL are la dispoziţie 48 de ore, termen limită, pentru depunerea moţiunii, ca să-şi afirma poziţia faţă de Guvernul României.

„Cine nu face moțiune de cenzură la o angajare de răspundere este la putere. Dacă nu semnează moțiunea, cei de la PNL confirmă că sunt la putere și se agață cu disperare de funcțiile deținute în teritoriu, în structuri ale statului”, a spus prim-vicepreședintele PDL.

Constantin Ostaficiuc, liderul PDL Timiş, a afirmat pentru Timişoara Online că liberalii nu sunt de fapt în opoziţie: „Această moţiune de cenzură s-a iniţiat de PDL în ideea că toate forţele de opoziţie ar trebui să semneze, tocmai pentru a dovedi că sunt în opoziţie. Având în vedere că liberalii nu sunt de acord, înseamnă că nu sunt în opoziţie. E un lucru foarte simplu, ori eşti, ori nu eşti!”.

Întrebat dacă Guvernul Ponta 3 înseamnă într-adevăr o Românie fără viitor, acesta a declarat: „De la Ponta 1, e fără viitor. Nu e de acum, de la început e fără viitor”.

Până în acest moment, PDL a strâns 90 de semnături de la senatorii și deputații PDL, PPDD și neafiliați.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*