Ultimele stiri

Perle la simulări: „Maramureşul se află între Prut şi Nistru”

„Zăpada sărută întinderile” este ca figură de stil „o personalitate. Şi înseamnă că este foarte intimă cu ele. Iar în Maramureş, sunt dealuri cu claie de fân”. Dacă n-aţi înţeles mare lucru, să ştiţi că la fel au păţit şi profesorii care au avut de corectat aceste comentarii, scrise de elevii de clasa a 8-a la simularea evaluării naţionale de limba română.

„Zona geografică descrisă este Maramureşul, adică ţinutul dintre Prut şi Nistru, unde se află şi oraşul Chişinău” sau „În acea zonă sunt dealuri cu copite şi claie de fân”, au răspuns copiii la una dintre cerinţe.

Iar la întrebarea “Cum îi văd elevii pe moroşeni?” răspunsurile au fost şi mai amuzante: „trăsăturile locuitorilor din Maramureş sunt meşterimea şi şmecheria. Adică sunt secretoşi cu ce fac în ateliere, să nu facă şi restul ca ei că n-ar mai avea ce să vândă la turişti”, scrie Pro TV.

Iată şi alte perle ale elevilor de clasa a 8-a:

Genul liric poate fi ca un indragostit care cade-n genunchi in fata iubitei si ca o fata care se oftica de dor. Genul epic e la fel, dar nu are versuri, are randuri.”

„Zapada saruta intinderile” inseamna ca e foarte intima cu ele. Nu e nepotrivit, adica asa se intampla iarna.”

„Titlul este, ca figura de stil, o personalitate.”

„Zapada saruta intinderile” se refera la cum se acopera mizeria de pe strada si se simt si intinderile bine. Desigur, poetul isi imagineaza ca sunt oameni si pot fi sarutate.”

„Repetitia este cuvantul zapada, pe care autorul il scrie cam des, si in titlu, si in poezie.”

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*