Ultimele stiri

Peste 500 de amenzi aplicate șoferilor indisciplinați, în weekend

etilotest

A curs cu amenzi și weekendul acesta pe șoselele din Timiș! Astfel, în perioada 01 – 03 august, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

În acest context, oamenii legii au întocmit 19 de dosare penale conducătorilor de autovehicule depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, celor care nu posedau permise de conducere, precum şi celor care se deplasau cu autovehicule neînmatriculate pe drumurile publice.

Totodată, au fost aplicate 569 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 319 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 57 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 31 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi depăşirea limitelor legale de viteză.

De asemenea, au fost retrase 34 certificate de înmatriculare.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*