Ultimele stiri

Piaţa Operei, „invadată” de dansatori. Ce coregrafie au interpretat în cadrul unui flashmob internaţional FOTO

flashmob west coast swing

Zeci de dansatori s-au adunat, în jurul orei 17.30, în Piaţa Operei din Timişoara pentru a interpreta cu entuziasm o coregrafie de West Coast Swing, un stil de dans contemporan, pe melodia „Want to want me” de Jason Derullo.

Aceeaşi coregrafie s-a dansat, astăzi, în  peste 100 de oraşe din întreaga lume, printre care Paris, Tokyo, Londra, Hamburg, Brisbane, Tel Aviv, Viena, Buenos Aires, Toronto, Milan, Roma, Lyon, New York, Denver, Los Angeles sau Boston. România a fost prezentă cu trei oraşe pe harta finală a evenimentului. Alături de Timişoara s-au aflat Cluj-Napoca şi Bucureşti.

„S-au adunat 15 perechi, deci 30 de oameni. Este vorba despre un flashmob internaţional de West Coast Swing care se organizează în peste 100 de locaţii din jurul lumii. Coregrafia este făcută de nişte campioni mondiali din Franţa şi este preluată de cei care s-au alăturat acestei mişcări. West Coast Swing este o mişcare foarte nouă în Timişoara. Sperăm ca prin intermediul unor astfel de evenimente să afle şi lumea despre ce este vorba”, a declarat Andrei Bereczki, dansator şi organizator al flashmob-ului din Timişoara.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*