Ultimele stiri

PLOI ŞI VIJELII în județul Timiș. ATENȚIONAREA meteorologilor

ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de marţi de la ora 18.00 până miercuri la ora 21.00. În județul Timiș, dar și în restul județelor din țară, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, în unele zone, căderi de grindină.

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea va fi instabilă marţi seară şi în prima parte a nopţii în Banat, Crişana, în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri şi în vestul, nordul şi centrul ţării.

„Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină”, a precizat ANM.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 litri pe metru pătrat şi izolat 20-30 de litri pe metru pătrat, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*