Ultimele stiri

Ploi torenţiale în BANAT, până vineri noaptea

ploi

Ploi torenţiale vor avea loc în toată ţara, până vineri noapte, la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a ţării, în zonele de deal şi de munte, iar în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55 kilometri pe oră.

Informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la ora 23.00.

„În intervalul menţionat, va ploua, la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a ţării, în zonele de deal şi de munte şi izolat în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp, în 24 de ore”, potrivit ANM.

În Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50-55 de kilometri pe oră, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*