Ultimele stiri

Podul de PET-uri a fost inaugurat! Mai urmează doar să intre în Cartea Recordurilor

Un adevărat succes după trei luni de muncă! Așa poate fi descris podul de Cartea Recordurilor, inaugurat astăzi la Timișoara. Reprezentanți EcoStuff, voluntari care au lucrat la pod, dar și oficiali ai Primăriei Timișoara au luat parte la lansarea Podului de PET-uri.

Aproape 150 de voluntari au pus umărul la realizarea construcției, și a meritat osteneala, căci podul are toate șansele de a intra în Cartea Recordurilor. Chiar și primarul Nicolae Robu a fost impresionat de proiect și promite și îi ajute pe cei de la EcoStuff cu luminarea construcției.

„Este o nouă premieră a Timișoarei și sperăm să intrăm cu ea în Cartea Recordurilor, pentru că acest pod este realizat cu 104.502 sticle pet-uri. Recordul anterior a fost de vreo 40.000 și nu s-a realizat un pod, ci un fel de punte. S-a muncit din greu și s-a făcut o lucrare foarte interesantă. Dincolo de performanța în sine, am vrut prin acțiunea aceasta să dăm un semnal către cetățeni să colecteze aceste pet-uri și să le predea celor care reciclează, pentru că este păcat să poluăm apele”, a spus Robu la inaugurare

Edilului i s-a cerut să asigure și pază pentru pod, pentru că deja au existat cazuri de vandalism.

Podul va fi iluminat în fiecare seară, de la ora 21.30, iar aici urmează să se desfășoare numeroase concerte și acțiuni.

Tot ce le mai rămâne acum de făcut organizatorilor este să trimită documentația pentru Cartea Recordurilor și să aștepte un răspuns oficial.

10567917_789200011102045_892128916_n

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*