Ultimele stiri

Polițiștii locali le-au dat sfaturi doamnelor dintr-o societate comercială. Vezi cum le-au îndemnat să-și protejeze bunurile și integritatea fizică!

furrt

În cursul zilei de ieri, poliţiştii timişeni au oferit sfaturi utile celor peste 250 de femei, angajate ale unei societăţi, în scopul protejării bunurilor şi integrităţii fizice, astfel încât să nu devină victime ale infracţiunilor.

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţi, împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Promovarea Femeii din România, au fost prezenţi într-o societate comercială situată pe raza municipiului Timişoara, în care majoritatea angajatelor sunt femei. Aici au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă comise în segmentul stradal şi violenţei domestice.

Acţiunea poliţiştilor a urmărit promovarea drepturilor femeilor şi reducerea riscului de victimizare în rândul acestora.

Conform unor analize realizate de poliţişti de investigaţii criminale, majoritatea victimelor ale tâlhăriilor prin smulgere sunt femeile, iar obiectele smulse sunt cu precădere telefoanele mobile, poşetele şi bijuteriile.

Femeilor prezente, peste 250 la număr, le-au fost prezentate mai multe măsuri care trebuiesc adoptate pentru a nu deveni victime ale infractorilor.

Totodată, poliţiştii le-au oferit acestora materiale informative şi sfaturi utile pentru a-şi proteja bunurile şi integritatea fizică, astfel încât să nu devină victime ale tâlhăriilor.

 POLIŢIŞTII RECOMANDĂ:

•           pe stradă nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare, în special bijuterii, bani, telefoane mobile, alte genuri de aparatură electronică, etc.;

•           evitaţi aglomerările şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi, atât în mijloacele de transport în comun, în special în staţiile acestora, cât şi în alte locuri publice – pieţe, magazine, etc.;

•           evitaţi deplasările, în special pe timp de noapte, pe trasee situate în zonele mai puţin circulate;

•           la intrarea în imobil fiţi foarte atenţi pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate, se află persoane străine cu comportament suspect;

•           atrageţi atenţia cu voce puternică atunci când observaţi un hoţ „operând” la buzunarul sau poşeta dumneavoastră ori a altei persoane.

•           persoanelor care folosesc aparatură electronică cu căşti iar în spate poartă nelipsitele rucsacuri, le recomandăm să nu păstreze obiectele de valoare în buzunarele acestora ci în borsete sau genţi purtate în faţă, pentru o mai mare siguranţă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*