Ultimele stiri

Ponta: Se caută soluţii ca de programul „Cornul şi Laptele” să beneficieze doar cei care au nevoie

Premierul Victor Ponta spune că se caută soluţii ca în noul exerciţiu financiar UE 2014-2020 să beneficieze de programul „Cornul şi Laptele” doar „cei care au cu adevărat nevoie”, precizând că sunt mulţi copii care aruncă alimentele primite la şcoală, în timp ce alţii au nevoie de mai mult.

Victor Ponta a fost întrebat, luni, după slujba de la Mănăstirea Maglavit (Dolj), dacă mai susţine renunţarea la programul „Cornul şi Laptele” şi redirecţionarea banilor respectivi către programele de after-school, informează realitatea.net.

„Deocamdată programul «Cornul şi Laptele» este finanţat parţial din fonduri UE şi parţial din fonduri bugetare şi lucrăm pentru ca banii să ajungă la copiii care au nevoie. Sunt mulţi copii care nu consumă nici lapte, nici corn, unii le aruncă, iar alţii au nevoie de mai mult. Pentru noul exerciţiu financiar UE 2014-2020, căutăm împreună soluţii pentru ca doar cei care au cu adevărat nevoie să primească acest sprijin” , a declarat Ponta.

Premierul Victor Ponta declara, în martie 2013, că Guvernul vrea să renunţe la programul „Cornul şi Laptele”, iar banii folosiţi să fie direcţionaţi către programele after-school.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*