Ultimele stiri

Preşedintele Uniunii Scriitorilor avertizează: candidatura la Capitală Culturală Europeană este o „onoare”, dar şi o „corvoadă”

Nicolae Manolescu

Astăzi, la Timişoara, s-a organizat o dezbatere despre candidatura oraşului de pe Bega la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. La această întâlnire, au participat şi reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor, atât din Timişoara, cât şi din Bucureşti.

Printre aceştia s-a aflat şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Acesta a discutat despre prestigiul titlului de Capitală Culturală, dar şi despre „corvoada” pe care o reprezintă această candidatură.

Nicolae Manolescu a mai spus că USR nu poate să susţină doar candidatura Timişoarei, având în vedere că nu este singurul oraş din România care candidează la acest titlu. Cu toate acestea, preşedintele USR a ţinut să dea câteva sfaturi pe această temă.

În opinia acestuia, Timişoara nu trebuie să pice în „păcatul naţional” de a face lucruri doar de faţadă. Mai mult, Nicolae Manolescu l-a felicitat pe Dan Diaconu, ca reprezentat al Primăriei, că se refac străzile din oraş.

„Un detaliu ca acesta poate fi decisiv”, a subliniat Nicolae Manolescu.

Preşedintele USR a atras atenţia şi asupra faptului că trebuie găsită o metodă prin care Timişoara să rămână în memoria tuturor printr-un act cultural. Acesta a dat exemplul Sibiului care este recunoscut pentru Festivalul de Teatru. Tot el a subliniat faptul că e nevoie de o echipă foarte bună, dacă oraşul de pe Bega vrea într-adevăr să aibă titlul de Capitală Culturală Europeană.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*