Ultimele stiri

Pricopie: Lucrăm la legi mai clare, pentru eliminarea profesorului care nu respectă deontologia

Profesorii care nu respectă deontologia profesională ar putea fi eliminați din sistemul de învățământ. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, sâmbătă, că ministerul, împreună cu cel al Justiţiei şi cu sindicatele, lucrează la crearea unui cadru legislativ mult mai clar „pentru a elimina din sistem un cadru didactic care nu respectă legea sau deontologia profesiei”.

Astfel, vor fi diminuate cazurile asemănătoare cu cel de la Şcoala nr. 10 din Bucureşti, unde o învățătoare a fost filmată în timp ce solicita de la părinți, fără pic de rușine, bunuri materiale, în semn de cadou. În acest context, specialişti din Ministerul Educaţiei lucrează împreună cu Ministerul Justiţiei, dar şi cu sindicatele, la o serie de modificări legislative.

Ministrul a menționat, de asemenea, și de situaţii în care elevii de liceu „nu au demonstrat respectul cuvenit faţă de profesori”, dar şi situaţii în care părinţii au avut o atitudine necorespunzătoare faţă de şcoală. Noua lege a învățământului va viza și în cazul acesta sancțiuni mult mai drastice.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*