Ultimele stiri

Prima conferință de presă comună a ACL Timiș

sigla acl

Astăzi, începând cu ora 11:30, are loc prima conferință de presă comună a Alianței Creștin-Liberale Timiș, la care vor participa co-președinții Nicolae Robu și Constantin Ostaficiuc. Conferința de presă are loc la sediul PNL Timiș.

Până la alegerile prezidenţiale din noiembrie, partidele vor funcţiona împreună, sub denumirea de Alianţa Creştin-Liberală. Ulterior, dacă totul decurge conform planurilor, se va naşte oficial noul PNL.

„Am vrea să vă punctăm câteva lucruri. Ieri am avut o primă ședință comună a Birourilor Politice Județene ale partidelor care au fuzionat la congresul din 26 iulie. Întreg partidul va funcționa până în 2017 cu co-președinți la toate nivelurile. Ieri am avut prima ședință a Birourilor reunite și pot să vă spun că ședința s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată. Vom reuși să fim ceea ce ne-am propus să fim, forța numărul 1 în județul Timiș, dar și la nivel național. Inițial, am intenționat să semnăm un protocol, numai că având congresul de fuziune, am hotărât că nu mai trebuie să semnăm acel protocol”, a spus Nicolae Robu.

De cealaltă parte, Constantin Ostaficiuc a precizat că de acum încolo, conferințele de presă vor alterna între cele două sedii de pe Strada Gheorghe Lazăr, nr. 1 și Strada Mărășești, nr. 9: „Conferințele de presă vor alterna între cele două sedii. Vrem să creăm în toată țara acea forță de dreapta de care România are nevoie. Cred că o primă țintă pentru noi este campania prezidențială. Este o primă etapă în care trebuie să dăm un examen destul de greu, hotărâtor pentru noi, dar și pentru România. Considerăm că este obligatoriu pentru România ca viitorul președinte să fie dat de formațiunea de partea dreaptă. Trebuie să existe un echilibru între cele două forțe politice din România”.

Primarul Timișoarei spune că este încrezător în noua forță politică: „Cu toții am înțeles că neînțelegerile personale care au existat de-a lungul timpului, criticile aduse de un partid la adresa celuilalt reprezintă lucruri de domeniul trecutului. De acum vorbim de noi, în numele unui întreg proaspăt constituit care trebuie să se consolideze în perioada următoare. Trebuie să câștigăm prima rundă de alegeri care ne așteaptă, apoi alegerile pentru prezidențiale, și nu în ultimul rând, alegerile din anul 2016″.

Nicolae Robu a precizat în cadrul ședinței de astăzi că prima sarcină concretă va fi strângerea de semnături pentru susținerea candidatului la președinția României, în data de 5 august urmând să fie stabilit candidatul.

Constantin Ostaficiuc a precizat că se dorește înființarea a trei departamente: un departament politic, un departament de imagine și un departament de organizare, condus de secretarii generali Dan Popa și Marian Vasile.

1 Commentariu pe Prima conferință de presă comună a ACL Timiș

  1. in sfarsit un lucru bun care sa mai taie din aripile negre ale pesedeului abatute asupra judetului nostru!

Dă-i un răspuns lui gusti Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*