Ultimele stiri

Primarul Nicolae Robu a găsit soluţia prin care să dărâme garajele din mai multe zone

Garaj

Chiar dacă primarul Nicolae Robu nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu proprietarii garajelor din Parcul Brătianu, edilul a găsit o metodă prin care să poată să le demoleze legal. După ce a purtat mai multe discuţii cu proprietarii, care refuză desfiinţarea acestora, primarul Timişoarei a apelat la Consiliul Local pentru a putea să demoleze garajele.

Astfel, marţi, în plenul Consiliului Local s-a declarat că zona este una de interes şi că este necesară demolarea garajelor pentru ca în locul lor să se poată amenaja o parcare subterană. Unii dintre proprietari au chiar şi autorizaţii de construcţie, dar terenul este al primăriei.

Aceeaşi strategie a fost pusă în practică şi pentru strada Orion şi în cartierul Soarelui.

Chiar dacă acum primarul doreşte să „se scape” de garajele plasate ilegal în oraş, pentru a putea reabilita acele zone, acesta a declarat în plenul Consiliului Local că, în viitor, se vor dărâma şi cele care au fost construite cu autorizaţie.

Din punctul de vedere al edilului, acestea sunt nefolositoare şi, din punct de vedere estetic, nu aduc absolut niciun beneficiu oraşului.

„Avem nevoie de parcuri, de spaţii verzi, de parcări, nu de garaje!”, a afirmat acesta, marţi.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*