Ultimele stiri

Primarul Nicolae Robu visează unificarea Timișoarei cu toate comunele din jur. Care este motivul

Nicolae Robu

Nicolae Robu are o nouă idee năstrușnică. Primarul Timișoarei a declarat, astăzi, că pentru ca orașul de pe Bega să se poată dezvolta ca o adevărată metropolă, municipiul Timișoara ar trebui să fuzioneze cu toate comunele din jur.

Astfel, edilul șef visează ca Dumbrăvița, Sânandrei, Giroc, Șag, Săcălaz, Dudeștii Noi, Ghiroda și Moșnița Nouă să se transforme din comune în sectoare ale Timișoarei. Totuși, Nicolae Robu recunoaște că nu a reușit să vorbească cu niciun primar de comună despre această idee, dar se gândește să ceară o lege specială pentru acest proiect pilot.

„Cred că a sosit vremea unificării între Timişoara şi toate comunele adiacente, pentru crearea unei aglomerări urbane, a unei metropole care să se poată dezvolta într-un concept unitar. Situaţia actuală nu cred că este bine să continue pentru că, peste timp, se va ajunge să se tragă ponoasele în urma faptului că fiecare dintre aceste unităţi administrativ-teritoriale se dezvoltă fără să ţină cont de proiectele vecinilor. Cred că este nevoie de un masterplan care să cuprindă şi Timişoara şi toate comunele adiacente”, a afrimat, astăzi, Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai declarat că toate aceste comune din vecinătatea orașului ar trebui să devină un fel de „arondismente”. „Comunele să devină arondismente ale unui oraș mare. Este timpul unei abordări vizionare. Îi voi invita la o discuție pe toți primarii din comunele adiacente Timișoarei și mă gândesc că va fi binevenită și o discuție cu parlamentarii de Timiș. Există o lege care permite unificarea a două unități administrativ-teritoriale. Eu mă refeream la o lege specială care să arate cum funcționează structura care s-a creat prin unificare”, a mai explicat Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*