Ultimele stiri

Primul campionat de donare de sânge de la Universitatea Politehnica din Timișoara, finalizat cu succes

sange

„Supereroi pentru viață”, primul campionat de donare de sânge din Universitatea Politehnica din Timișoara, organizat în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, a fost o acţiune de anvergură încununată cu succes. Studenţii şi profesorii din Universitatea Politehnica, alături de studenţi de la alte universităţi din Timişoara şi de alte persoane interesate, au donat sânge dorind să contribuie la ameliorarea problemei sociale generate de lipsa de sânge din spitale.

Obiectivele campaniei au fost conştientizarea publicului larg cu privire la lipsa de sânge din spitale, educarea studenţilor pentru a deveni cetăţeni activi şi implicaţi în viaţa comunităţii și, nu în ultimul rând, ameliorarea acestei probleme sociale. În cele cinci zile ale campaniei desfășurate la sfârșitul lunii februarie au donat sânge 182 de persoane, fiind depăşit pragul de 30 de donatori pe zi stabilit iniţial.

Acţiunea a fost organizată sub forma unei competiţii între facultăţi, valorificând astfel spiritul competitiv al studenţilor. Câștigătorul primei ediții a campionatului este Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. Ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în această primă ediţie, Universitatea Politehnica va continua să organizeze acest eveniment bienal.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*