Ultimele stiri

Pro TV va difuza o nouă emisiune înainte de ştirile de la ora 19. Ce se va întâmpla cu Măruţă

Maruta

Pro TV va difuza, în curând, un scripted reality intitulat ”Lecţii de viaţă”. ”Emisiunea este o ficţiune şi pune accent pe întâmplările cotidiene din familii, fie că este vorba despre aventuri ruşinoase, răsturnări dramatice de situaţie, procese de divorţ sau descoperiri terifiante despre rude.

Poveşti care au loc, de obicei, în spatele uşilor închise ale caselor, secrete de familie care nu sunt niciodată discutate în public. Fiecare episod porneşte de la un scenariu inspirat din viaţa cotidiană şi va vorbi despre pasiune, gelozie, tensiune şi dramă, pentru a arăta, într-un mod autentic şi cât mai apropiat de realitate, problemele cu care se confruntă familiile”, se arată într-un comunicat Pro TV.
nteresant este că emisiunea ”Lecţii de viaţă” va fi difuzată de la ora 18, când de obicei se difuzează emisiunea ”La Măruţă”. Paginademedia.ro scrie că, din informaţiile sale, emisiunea lui Măruţă va fi mutată mai devreme, urmând să fie difuzată între 16 şi 18, cu o pauză pentru ştirile de ora 17. ”La Măruţă” va fi urmată de ”Lecţii de viaţă”.
”Lecţii de viaţă” nu va fi prima emisiune de tip scripted reality din România. Alte exemple de astfel de emisiuni sunt ”Ochii din umbră” de la Kanal D, ”Fosta mea iubire” de la Naţional TV sau ”Vreau să divorţez” de la Prima TV.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*