Ultimele stiri

Problemele cu care se confruntă bolnavii de Parkinson, în dezbatere la Timișoara

parkinson

Singura asociație din România care luptă pentru interesele bolnavilor de Parkinson a organizat, în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara o amplă dezbatere la care au participat medici timișoreni care au discutat cu pacienții.

Potrivit statisticilor, Parkinson-ul este a doua boală neurodegenerativă ca frecvență după boala Azheimer, afectând 72.000 de români. Doar în vestul țării, în ultimii trei ani, au fost diagnosticați în jur de 25.000 de pacienți cu această maladie, cauzele apariției Parkinson-ului nefiind cunoscute.

Mihaela Simu, șeful Clinicii de Neurologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, povestește că în orașul nostru se poate pune în practică doar una din cele cinci metode care-i ajută pe bolnavii de Parkinson care se află în stare avansată să aibă o viață cât de cât normală. “În România, se folosesc doar două soluții terapeutice, una este stimularea profundă cerebrală, care se realizează doar în București, iar cealaltă presupune plasarea unei pompe care dă substanță în jejun, deci după stomac. Această metodă îi ajută foarte mult, există o îmbunătățire a calității vieții și a simptomelor”, a precizat Mihaela Simu.

Dan Răican este președintele Asociației AntiParkinson și suferă de această boală de aproape 12 ani. Bărbatul povestește că în România nu există o problemă în ceea ce privește furnizarea medicamentelor, dar bolnavii sunt nemulțumiți că sunt puși să facă numeroase drumuri pentru a intra în posesia tratamentului care-i ajută să fie autonomi.

“Pacientul din România se confruntă cu probleme legate de asigurarea celor mai moderne metode de tratament, adică neuroimplanturile, care sunt doar zece pe an decontate de către Guvernul României. Noi luptăm și pentru a scoate steluțele, adică niște drumuri inutile. Sunt anumite medicamente care se dau doar cu aprobarea CNAS. Ele au trei steluțe și încercăm să scoatem o steluță astfel încât aceste medicamente să fie date de medicii neurologi. De la medicul neurolog noi trebuie să mergem la casa de sănătate din fiecare județ și apoi din nou la medicul neurolog”, a explicat Dan Răican.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*