Ultimele stiri

Programul Rabla staţionează. Sesiunea de depunere a dosarelor, amânată până pe 30 aprilie

rabla

Programul Rabla 2014, dedicat persoanelor juridice şi instituţiilor publice, începe cu o amânare. Deşi sesiunea de depunere a dosarelor trebuia să înceapă miercuri, 23 aprilie, Administraţia Fondului pentru Mediu a decis să mai aştepte o săptămână, din motive administrative, a anunţat ministrul Mediului, Attila Korodi.

Așadar, persoanele juridice şi instituţiile publice vor putea să se înscrie în programul de înnoire a parcului auto începând cu data de 30 aprilie. Termenul limită de depunere a dosarelor la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu este 1 septembrie.

Cei care vor să cumpere autoturisme noi prin Programul Rabla îşi pot casa maşina veche la orice colector autorizat. Totuși nu orice mașină poate fi casată. Aceasta trebuie să aibă o vechime de peste opt ani.

De anul acesta Programul Rabla funcționează diferit. În 2014 se va merge pe sistemul „primul venit, primul servit”. Distribuţia tichetelor se va face în funcţie de cerere. Tichetele vor fi electronice și vor fi extrase dintr-o bază de date naţională de dealerii auto, pe măsură ce se înscriu solicitanţii.

Autorităţile au alocat 20.000 de tichete – 17.000 pentru persoane fizice şi 3000 pentru companii şi instituţii publice. Bugetul total alocat este de 140 de milioane de lei, valoarea fiecărui tichet fiind de 6500 de lei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*