Ultimele stiri

Proiect inedit la Timișoara, preluat de la britanici. Cum sunt ajutați copiii victime ale agresiunilor de copii

violenta copii

O mulțime de copii din județul Timiș sunt victime ale violenței fizice sau psihice, la școală, acasă sau chiar pe internet. În sprijinul acestora a sărit o asociație din Timișoara, care a lansat, astăzi, un proiect inedit, după model britanic. Pentru că o bună parte dintre elevii maltratați nu au putere să denunțe abuzurile la care sunt supuși, de la 1 mai va funcționa un portal pe care elevii sunt îndrumați să povestească experiența prin care trec.

Pentru început, copiii vor avea ca mentori tot copii, instruiți în cadrul proiectului pentru a le oferi sprijin victimelor violenței, dar în cazul în care situația este mult mai gravă, le sare un ajutor un psiholog sau chiar sunt alertate organele de poliție, dacă viața le este pusă în pericol.

Proiectul este implementat pentru început doar în județul Timiș de către Asociația de Mediere a Conflictelor MISIT, în parteneriat cu BeatBullying, o asociație britanică. “În Marea Britanie au avut loc numeroase tragedii din cauza agresiunilor asupra copiilor, unii copii au ajuns chiar să se sinucidă pentru că nu au știut să ceară ajutor. Site-ul funcționează de zece ani și a reușit să salveze multe vieți în această perioadă. Vrem să salvăm vieți și în țara dumneavoastră cu banii primiți de la Uniunea Europeană pentru implementarea proiectului”, a spus Mark Wilcox, președintele asociației britanice.

Site-ul poate fi accesat pe www.beatbullying.ro și va fi deschis timp de șapte luni. De joi până duminică, între orele 18.00 – 22.00, elevii consilieri, cât și psihologii vor sta pe site-ul pentru a vorbi cu cei care au nevoie de consiliere. “BeatBullying este despre tineri care ajută online alți tineri. Acest program a ajutat de-a lungul anilor mii de tineri și este dovedit că reduce violența în școli”, spune Dionisie Trușculescu, președintele Asociației MISIT.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*