Ultimele stiri

Promisiuni în ghetto. Puțină lumină pentru locuitorii cartierului Kuncz, lumea a treia a Timișoarei

Probabil cel mai sărac cartier al Timișoarei, cel în care majoritatea locuiesc ilegal și fără acte, unde apa curentă este doar pentru “bogați” și unde mizeria e la ea acasă pare a avea o mica șansă de a vedea luminița de la capătul tunelului. E mica, dar, pentru locuitorii din zonă ar însemna cam cât prinderea peștișorului de aur. Mersul prin noroaie, inundațiile dar și gunoiul aruncat la întâmplare pe străzi ar putea deveni doar amintiri, după ce Primăria va transforma cartierul într-unul ecologic. Cel puțin, asta e promisiunea municipalității care a inclus  modernizarea zonei în planul de proiecte ce urmează a fi implementate în Timișoara în următorii ani.

În Kuncz e lumea a treia. O știu cei ce locuiesc acolo, fără acte de identitate ca și cum n-ar exista, stand în case ridicate fără autorizație și în condiții infecte de salubritate, dar o știu și reprezentanții municipalității, care de ani buni încoace promit condiții de oraș european. S-a stagnat, însă, la stadiul de promisiuni, căci, în afară de un sistem de canalizare și câteva fântâni de alimentare cu apă, nu s-a făcut nimic. În prezent, cartierul nu arata nici pe departe ca un cartier al unui oraș ce se dorește Capitală Culturală Europeană, ci mai degrabă ca un gehtto aflat în pragul colapsului .

Îngropat în noroi, cu locuințe mici, dărăpănate, în care locuiesc zeci de persoane chiar dacă există o singură camera, cartierul seamănă mai mult cu un tărâm primitiv, un tărâm greu de privit de dinafară. Majoritatea copiilor nu merg la școală. Dar cum s-o fac fără acte? Adulții lucrează cu ora și încearcă să supraviețuiască de pe o zi pe alta, câinii se plimbă nestingheriți prin noroaiele cauzate de ploaie, iar normalitatea e ceva de care doar au auzit. La televizor, pe stradă sau de la autorități,

“Kunczul trebuie urbanizat pentru că acolo e lumea a treia la ora actuală”, spune primarul Nicolae Robu. O promisiune care ar cântări mult pentru locuitori, dar pe care aceștia au mai auzit-o de atâtea ori….

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*