Ultimele stiri

PROTEST la Timişoara, după ce bicicliştii nu mai au voie să se plimbe prin centrul istoric. Ce acţiune este planificată

biciclete interzis

„Plimbare prin centrul Timişoarei pe lângă biciclete” – acesta este numele unei acţiuni inedite care va avea loc, la sfârşitul acestei săptămâni, în centrul oraşului de pe Bega, în semn de protest. Asta după ce Primăria Timişoara a decis că bicicliştii au interzis în centrul istoric al oraşului, din cauza unor teribilişti.

„Necredincioşilor, haideţi să ne convingem de utilitatea măsurii luate de dom` primar de a interzice mersul pe bicicletă în zonele centrale. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Bicicleta obligatorie. Partea faina e că nici nu e nevoie să ştim să mergem pe ea”, transmit organizatorii pe Facebook.

Acţiunea de protest are loc vineri, 2 octombrie, între orele 18.30 – 20.00, punctul de întâlnire fiind catedrala mitropolitană din Timişoara.

„Măsura a fost luată ca urmare a nenumărate semnalări din partea pietonilor -de departe majoritari!- că nu se pot plimba niciunde relaxaţi în oraşul nostru, că în Piaţa Victoriei, pe Mărăşeşti, pe Alba Iulia etc. mulţi au fost loviţi sau cel puţin speriaţi -cât pe ce să fie loviţi- de biciclete şi diverse alte vehicule, ei sau, uneori, copiii lor. Măsuri similare au fost luate în toate oraşele din lume faimoase prin înaltele lor standarde de civilizaţie”, a explicat, în urmă cu două zile, pe Facebook, Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

1 Commentariu pe PROTEST la Timişoara, după ce bicicliştii nu mai au voie să se plimbe prin centrul istoric. Ce acţiune este planificată

  1. Cu teribilistii se poate rezolva foarte usor: inmatricularea bicicletelor, contra unei taxe modice (bucata de tabla + deranjul = 15 lei), si controale. Nu este corect sa interzicem circulatia a 99% din cetateni, care sunt corecti, pentru acel 1%

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*