Ultimele stiri

PROTEST la TIMIȘOARA! Un bărbat și-a plătit o parte din rata în franci elvețieni în MONEDE FOTO

Un timișorean nemulțumit că trebuie să plătească o rată lunară dublă, după ce francul elvețian a crescut , s-a decis să organizeze o acțiune de protest inedită. Astfel, în această dimineață, Narcis Semeniuc s-a prezentat la o bancă aflată în centrul Timișoarei cu o pungă plină cu monede de 10 și 50 de bani, în valoare de 350 de lei, cu care și-a plătit o parte din rată.

Angajaților le-au trebuit mai bine de 30 de minute să numere toți banii. Bărbatul a declarat că a luat două credite în valoare de 120.000 de franci elvețieni în anul 2007, iar în prezent a ajuns să plătească în loc de 1.700 de lei, peste 3.000 de lei rata lunară.

poza 2 (2)

„Căutăm să atragem atenția că dorim să ne plătim ratele, dar în momentul în care ajungem să avem o discuție cu banca, niciuna din soluții nu poate fi negociată. Acesta este modul prin care noi încercăm să atragem atenția băncilor că suntem bine intenționați, vrem să ne plătim ratele și vrem să le atragem atenția că urmează să realizăm mitinguri. Am 350 de lei în monede, ceea ce reprezintă 10 % din ceea ce am eu de plată în fiecare lună. Noi am ajuns să plătim de opt ori valoarea apartamentelor cumpărate”, a semnalat Narcis Semeniuc.

Bărbatul a mai ținut să precizeze faptul că i-a fost destul de greu, mai ales că a stat peste o jumătate de oră în bancă, dar „în condițiile în care plătim niște comisioane de administrare extrem de mari, cred că merităm măcar atâta atenție din partea băncilor. După toate calculele pe care le-am făcut, singura soluție este denominarea la cursul istoric, plus un procent care poate fi stabilit în condiții rezonabile între BNR, bănci și clienți. Intenția noastră nu este să punem piedici nimănui”.

În data de 8 februarie, Grupul Clienților cu Credite în CHF pregătesc un protest de amploare la Timișoara, în Piața Operei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*