Ultimele stiri

PSD se reuneşte în prima şedinţă Biroul Permanent Național după eşecul la prezidenţiale

PSD se reuneşte de la ora 11.00, în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional de după eşecul înregistrat la alegerile prezidenţiale, dar şi cu trei membri – Mircea Geoană, Dan Şova şi Marian Vanghelie – lipsă din formula de conducere, după excluderea din Comitetul Executiv Naţional.

Este prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PSD, după eşecul de la alegerile prezidenţiale şi după Comitetul Executiv Naţional (CExN) din urmă cu două săptămâni, în care s-a decis excluderea din partid a doi vicepreşedinţi, Marian Vanghelie şi Dan Şova şi a senatorului Mircea Geoană, informează Digi24.ro.

Din Biroul Permanent Naţional fac parte vicepreşedinţii partidului, astfel că şedinţa conducerii de luni se va desfăşura cu trei membri mai puţin, cei doi vicepreşedinţi şi Mircea Geoană, care făcea parte din Birou, în calitate de fost preşedinte al partidului.

Social-democraţii ar putea să discute şi să ia decizii politice privind restructurarea Guvernului şi formarea Cabinetului Ponta 4, în condiţiile în care atât CExN cât şi membrii grupurilor parlamentare ale PSD au decis menţinerea formaţiunii la guvernare.

Sunt de aşteptat, de asemenea, şi discuţii pe marginea bugetului, care urmează să ajungă în Parlament în cursul săptămânii.

Viitorul cabinet Ponta nu va mai cuprinde miniştri delegaţi şi va avea portofoliile împărţite, astfel: câte două la UNPR, PC şi PLR, restul urmând a reveni PSD-ului, scrie aceeași sursă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*