Ultimele stiri

PSD Timiș cere demisia viceprimarului Dan Diaconu. UPDATE: Poziția viceprimarului

Problemele continuă pentru viceprimarul Timișoarei Dan Diaconu. Ca urmare a faptului că a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, grupul de consilieri locali din cadrul PSD îi cere demisia.

Prietenia ce-i leagă pe viceprimarul Dan Diaconu și pe consilierul local PSD Alfred Simonis se oprește când vine vorba de legalitate, așa că acesta îi cere, în numele tuturor colegilor social-democrați din Consiliul Local, demisia.

„Dan este unul dintre puținii prieteni pe care îi am în PNL. Însă, dacă discutăm de un nou mod de a face politică, cred că domnul viceprimar are o problemă. Domnul Diaconu a încălcat legea în timpul mandatului și pentru aceasta PSD Timiș îi cere demisia”, a declarat, joi, Alfred Simonis.

Vă reamintim că Agenția Națională de Integritate spune că viceprimarul Dan Diaconu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie – 18 octombrie 2012, deținând simultan cu funcția de viceprimar și funcția de administrator al S.C. SPEED DISTRIBUTION S.R.L.

Deși Dan Diaconu a afirmat că va contesta decizia ANI, Simonis nu are niciun dubiu că viceprimarul va fi declarat vinovat de instanță, acesta fiind și motivul principal pentru care social-democrații consideră că Diaconu ar trebui să lase scaunul din stânga primarului liber. Despre cel ce ar trebui să-i ia locul, Simonis nu a dorit să discute, dar spune că ar trebui să fie consilierul ce strânge majoritatea voturilor din Consiliul Local.

UPDATE:

Răspunsul viceprimarului Dan Diaconu nu a întârziat să apară. Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă acesta a transmis faptul că cele spuse de colegul său din PSD, Alfred Simonis, pot fi încadrate la un capitol numit: copiii spun lucruri trăznite.

„PSD de altfel s-a mai pronunțat, la fel de precipitat și fără logică,  asupra unor cazuri, evident mult mai celebre (pornind de la Președintele  României și terminând cu Primarul Timișoarei), aflate în situații similare și care au demonstrat că rapoartele ANI nu sunt infailibile, iar dreptul  la o altă opinie și apărare este unul fundamental în România. Aș fi încadrat acest episod la capitolul “Copiii spun lucruri trăznite”,  dar din păcate folosirea fără discernământ a unor cuvinte “tari”, lipsite  de orice logică sau fundament legal, în dorința de senzațional, duce  dezbaterea publică într-un registru abject și fără substanță. PSD și cu atât mai puțin tânărul Alfred Simonis nu se pot substitui unei instanțe de judecată, oricât și-ar dori. ANI a întocmit un raport asupra unei situații așa cum o vede în acest moment și în baza documentelor la care a avut acces la momentul raportului, decizie legal supusă contestării. Constatarea stării de incompatibilitate nu are efecte executorii și cu atât mai puțin, efecte fanteziste”, a spus viceprimarul municipiului Timișoara, Dan Diaconu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*