Ultimele stiri

Rapoartele de activitate obligatorii, motiv de PROTEST în Consiliul Local. Ce îl nemulțumește pe Ciprian Jichici

Ciprian Jichici

Formă inedită de protest a consilierului local PNL Ciprian Jichici. Deoarece legislația nu prevede sancțiuni pentru cei ce nu-și depun rapoartele de activitate obligatorii, acesta a făcut public faptul că nu va întocmi un astfel de document. Decizia consilierului nu pleacă din indiferentă, spune acesta, ci tocmai pentru a contesta proasta legislație din România.

“Legea nu prevede niciun fel de sancțiuni în cazul în care acest raport nu este făcut. Nu voi face niciodată acest raport și nu din rea credință, ci ca o formă de protest la aceste prevederi tâmpite ale legii din România” a afirmat consilierul.

Afirmațiile lui Ciprian Jichici vin după ce secretarul Ioan Cojocari, juristul Primăriei, le-a cerut public consilierilor să fie mai atenți la acest aspect al legislației pentru că prefectul județului Timiș, Eugen Dogariu, a sesizat Primăria în acest sens.

„Scrie la punctul doi că fiecare consilier local e obligat să prezinte un raport public de activitate. Nu știu câţi dintre voi vă mai vedeți consilieri peste un an sau doi, eu unul nu mă mai văd secretar”, a spus Ioan Cojocari, lăsând astfel să se înțeleagă că, după ani buni, mandatul său s-ar putea încheia în viitorul apropiat.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*