Ultimele stiri

Război în declaraţii între Nicolae Robu şi consilierul local PD-L Sandu Ştefan

Primarul Nicolae Robu a răspuns acuzaţiilor aduse de Sandu Ştefan, spunând despre acesta că „fabulează”. Totul a început când consilierul local a spus, pe Facebook, că încercarea primarului de a oferi transport în comun gratuit, deşi datoriile Colterm continuă să crească, nu este altceva decât o „aberantă iniţiativă comunistă”.

„Primarul Robu, în campanie, a promis reducerea, pe parcursul mandatului, a facturilor la încălzire cu 25%. Contrar promisiunilor, după nici doi ani, acestea au crescut, în medie, cu 50%. Asta, pe lângă creşterea a diferite taxe. Chiar încercând să compenseze cu aberanta INIŢIATIVĂ COMUNISTĂ a transportului public gratuit, tot mai trebuie să pluseze pentru a compensa gaura adusă în bugetul timişorenilor de factura pentru încălzire. Oare ce alte „minunăţii” mai urmează?” a scris Sandu Ştefan, pe site-ul de socializare.

La rândul său, primarul a decis să contraatace şi a spus că declaraţiile consilierului sunt „ciudate”. „Domnul Sandu cam fabulează, nu găsesc explicaţia, cred că ţine de oboseală, de regim alimentar. Am fost uimit să aflu tot felul de declaraţii ale domnului Sandu în ultima vreme, de-a dreptul ciudate. Poate l-a marcat şi ce se întâmplă cu partidul din care face parte. Am sesizat că declaraţiile dânsului devin mai ciudate. Părea că este om serios până acum”, a adăugat edilul.

1 Commentariu pe Război în declaraţii între Nicolae Robu şi consilierul local PD-L Sandu Ştefan

  1. Primarul acesta a realizat ca gratuitatea data in luna decembrie a costat primaria cam un milion de euro in conditiile in care cam 2 saptamani multi timisoreni au fost in concediu…

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*