Ultimele stiri

Rectorul Universității de Vest se apără: de ce a propus o dezbatere publică între Iohannis și Ponta la Timișoara

marilen pirtea

Ideea rectorului Universității de Vest de a fi organizată o dezbatere electorală între Klaus Iohannis și Victor Ponta la Timișoara a fost privită diferit de cei doi candidați care au ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale. Liberalul Klaus Iohannis a acceptat provocarea lui Marilen Pirtea, dar pesedistul Victor Ponta a refuzat-o, astfel că, la nivel național, au apărut tot felul de discuții, care l-au cam deranjat pe rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Pentru a lămuri lucrurile, Marilen Pirtea a transmis, astăzi, un comunicat de presă. Rectorul instituției de învățământ superior explică faptul că o universitate are și rolul de a interacționa cu societatea, iar Universitatea de Vest reprezintă un „spațiu al dialogului deschis pentru găsirea de soluții la diferitele probleme ale lumii contemporane, rămânând fidelă ideii de nepartizanat politic”. Tocmai de aceea, în ultimii ani, universitatea timișoreană a organizat o serie de dezbateri între candidații în alegerile locale, parlamentare și europarlamentare.

Marilen Pirtea spune că i-a venit ideea de a propune o astfel de dezbatere electorală între Klaus Iohannis și Victor Ponta, după ce a văzut că acest lucru se întâmplă și în Statele Unite ale Americii.

„Evident, dezbaterea de la Timișoara nu presupunea că alte întâlniri nu pot fi organizate în alte locuri din țară. Am avut în minte când am adresat această invitație, seria de trei întâlniri dintre cei doi candidați la funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii în 2012. Formatul întâlnirilor a fost asigurat de o instituție independentă, Commission on Presidential Debates, care încă din 1988 este implicată în organizarea unor astfel de întâlniri în toate alegerile prezidențiale din SUA, dar și pe alte continente, oferind expertiză și un cadru independent și obiectiv de dezbatere. Cele trei întâlniri din 2012 au fost găzduite de trei universități acoperind zone geografice diferite din SUA. Modul în care gestul nostru a fost ulterior interpretat de anumiți actori politici și apoi de unele instituții de presă este regretabil și riscă să denatureze bunele noastre intenții. Universitatea noastră a fost și va rămâne o gazdă echidistantă pentru orice dezbatere de idei, inclusiv pentru dezbaterile între proiecte politice diferite, în spiritul pluralismului democratic și al argumentației civilizate”, a declarat rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*