Ultimele stiri

RETRAGEREA trupelor româneşti din Afganistan a început

Premierul Victor Ponta se află în Afganistan, unde asistă la începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti, fiind însoţit de miniştrii români de Apărare şi Interne. Calendarul de retragere prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în Afganistan doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane, precizează Mediafax.

În ultimii 12 ani, România a participat la acţiunile NATO din Afganistan cu un efectiv total de 25.000 soldaţi. Potrivit aceleași surse, ministrul Apărării, Mircea Dușă, a precizat în discurs, că va fi respectată planificarea Alianţei pentru următoarele luni, România înţelegând importanţa acţiunilor NATO pentru propria securitate.

„Raportăm misiune îndeplinită !”, a transmis ministrul.

La rândul său, premierul Victor Ponta a amintit de soldaţii români decedaţi sau răniţi în misiunile din Afganistan şi a menţionat aportul important al trupelor din România la aceste misiuni.

NATO a anunţat că anul acesta îşi va retrage trupele din Afganistan. După 2014 urmează să mai rămână doar o parte dintre soldaţii Alianţei.

50.000 de militari ai Alianţei vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul anului, precizează Mediafax.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*