Ultimele stiri

Robu a trimis Poliția Locală peste cerșetorii din Complexul Studențesc. Câte persoane au fost descoperite

Nu numai cetățenii se plâng de cerșetorii din Complexul Studențesc! O face și primarul Nicolae Robu, iar acest lucru este dovedit și de un comunicat al Poliției Locale care spune că a demarat o acțiune de depistare a cerșetorilor și boschetarilor din campusul universitar ca urmare a unor reclamații din partea edilului.

Astfel, Poliția Locală a demarat o amplă acțiune cu efective mărite în zona Complexului Studențesc, acolo unde pe perioada sezonului cald tot mai mulți dintre persoanele fără adăpost apelează la mila publicului. Problema este că aceștia nu au pic de respect, iar în cazul în care sunt alungați de trecători, devin recalcitranți.

„În  două seri  polițiștii locali care au acționat în campusul universitar au depistat 21 de persoane din care 5 minori, pe străzile și aleile în apropierea căminele studențești. Persoanele au fost aduse la sediul Poliției Locale pentru identificare, ulterior fiind predate Azilului de Noapte – persoanele adulte, iar minorii la Adăpostul de Noapte și Zi pentru copiii străzii în vederea soluționării problemelor acestora, conform legii”, transmit cei de la Poliția Locală.

Organele anunță că acțiunea va continua în vederea eradicării fenomenului.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*