Ultimele stiri

Rusia vrea consultări cu Georgia, Republica Moldova și Ucraina după asocierea acestora la UE

Moscova este pregătită să aibă consultări cu Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Motivul este adaptarea politicilor economice ca urmare a semnării acordurilor de asociere între aceste țări și Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, informează Itar-Tass. Totodată, Serghei Lavrov a precizat că Rusia dorește ca Uniunea Europeană să aibă relații bune cu Statele Unite ale Americii, cu condiția ca aceasta să poată lua propriile decizii

„De aproape un an de zile suntem pregătiți pentru acest gen de consultări”, a spus Serghei Lavrov. „Imediat după ce textele inițiale ale proiectelor de acord au fost publicate, am organizat o analiză profesionistă, în special în ceea ce privește țările din zona de liber-schimb a Comunității Statelor Independente (CSI) — Ucraina și Republica Moldova”, a precizat șeful diplomației ruse, potrivit AGERPRES.

Potrivit șefului diplomației ruse, Moscova este „interesată în primul rând de efectele asupra pieței ruse ale importurilor fără taxe de bunuri europene în Ucraina și Republica Moldova, în condițiile în care mărfurile moldovene și ucrainene vor fi înlocuite de produse europene mai competitive, și de ceea ce se va întâmpla pe piețele țărilor din Uniunea Vamală — Rusia, Belarus și Kazahstan’, a mai spus Lavrov.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*