Ultimele stiri

„Să fim sănătoși și plini de energie” – sloganul unei expoziții din domeniul sănătății organizate la Iulius Mall Timișoara

expo sanatate

„Să fim sănatoşi şi plini de energie!” – acesta este sloganul târgului Expo Sănătate, care are loc la demisolul Iulius Mall Timișoara, de astăzi și până duminică.

Peste 20 de expozanți din întreaga țară, dintre care unii reprezentând firme internaționale de renume, vor prezenta publicului larg și celor din sistemul medical o gamă completă de servicii şi produse din domeniul sănătăţii, precum şi articole utilizate în terapiile tradiționale și complementare, în farmacii, mobilier medical şi echipamente.

Astfel, vizitatorii vor avea posibilitatea de a achiziţiona produse şi servicii din domenii precum: aparatură medicală (medicină generală, chirurgie, stomatologie, dermatologie, ortopedie, oftalmologie etc.), echipamente medicale de protecţie, mobilier pentru cabinete, spitale, sterilizare, igienă şi dezinfecţie, medicamente şi articole farmaceutice, consumabile de uz medical, servicii medicale private (cabinete, clinici, spitale, sanatorii), chirurgie estetică, psihoterapie, dietoterapie şi nutriţie, controlul greutăţii corporale şi literatură de specialitate.

De asemenea, clienţi vor avea ocazia să cunoască ofertele staţiunilor balneoclimaterice, a companiilor de asigurări medicale şi a băncilor de organe şi celule Stem. Persoanele interesate de terapii complementare vor putea să aleagă dintr-o varietate de produse naturale şi organice, ceaiuri, siropuri, precum şi articole din fitoterapie, aromoterapie, homepatie, meloterapie, acupunctură, reflexoterapie, apiterapie, cristaloterapie, bioenergoterapie, iridologie şi kinetoterapie. În plus, pot achiziţiona terapii antiîmbătrânire, produse ayurvedice, articole naturale pentru întreţinerea pielii, dar şi servicii de întreţinere sau tehnici de relaxare şi meditaţie, produse şi servicii spa şi wellness.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*