Ultimele stiri

Salarii pentru angajaţii din spitalele din Timiş mai mari cu 25 %, de la 1 octombrie

Salariile angajaţilor din sistemul sanitar au crescut, de la 1 octombrie, cu 25 %. De această majorare vor beneficia peste 200.000 de cadre medicale, care sunt primii bugetari care primesc salarii mărite după ce au fost majorate indemnizaţiile unor demnitari.

În judeţul Timiş vorbim de mii de angajaţi din spitalele de stat care vor avea mai mulţi bani în buzunare din această lună.

Guvernul a aprobat, în august, Ordonanţa de Urgenţă privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar cu 25%, iar actul normativ prevede şi creşterea unor sporuri, dar şi facilităţi pentru medicii rezidenţi.

Astfel, ordonanţa prevede majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*