Ultimele stiri

Salvarea ŞOFERILOR. O aplicaţie pe IPHONE luptă împotriva amenzilor de parcare

Amenzile pentru parcare reprezintă unul dintre coşmarurile şoferilor, mai ales că în foarte multe situaţii conducătorul auto nu are o altă alternativă de a-şi parca maşina. Mai mult, în anumite situaţii nu există nici măcat un semn că parcarea ar fi interzisă, dar poliţistul a tăiat deja amenda şi a lipit-o în geam.

Apple vine în sprijinul şoferilor şi va lansa o aplicație pentru iPhone care va avea ca principal obiectiv chiar contestarea amenzilor.

Ea se numeşte Fixed, iar şoferii care se află în astfel de situaţii, sunt rugaţi să facă o fotografie a amenzii scrise şi să introducă codul acesteia. Apoi, au la dispoziţie un meniu, din care pot alege motivele care stau la baza solicitării de invalidare a amenzii, iar după ce aplicaţia le oferă un procentaj al şanselor de reuşită, ei sunt rugaţi să ofere probe suplimentare, cum ar fi alte fotografii de la locul incidentului.

În cazul în care conducătorul auto are câştig de cauză în urma contestării amenzii, el trebuie să achite pentru folosirea aplicaţiei 25% din suma pe care ar fi trebuit să o plătească drept amendă, iar în cazul în care solicitarea sa nu este rezolvată favorabil, nu va trebui să plătească nimic în urma folosirii aplicaţiei, scrie RTV.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*