Ultimele stiri

Schimb de haine, la Timișoara. Unde are loc evenimentul

schimb de haine

Se dă startul la curăţenia de toamnă! Ai haine de mult uitate în dulap sau pe care nu ai apucat să le porți niciodată? Înseamnă că a venit timpul pentru evenimentul mult aşteptat marca Asociaţia Sfera Timişoarei, „Schimb de haine”. Acesta are loc în data de 18 octombrie, începând cu ora 16.00, la cafeneau D’Arc din Piaţa Unirii.

În cazul în care nu ai mai participat până acum, regulile sunt simple: aduci câte haine doreşti, cu condiţia să fie în stare bună şi curate şi îţi poţi alege la schimb exact la fel de multe haine, poţi aduce de asemenea accesorii şi încălţăminte și nu uita şi de hainele pe care ai ocazia să le donezi unor persoane mai puţin norocoase prin Fundația Școala Mamei Junior.

Hainele dragi, dar demodate, le poți reîmprospăta la atelierul susținut de designerul Mihaela Motișan. Acţiunea se va desfăşura până la ora 20.00, timp în care vei fi răsfăţată, ca de obicei, cu şedinţe de machiaj, masaj facial, coafură şi manichiură, toate gratuite. Și pentru ca răsfățul să fie complet, ești așteptată cu prăjituri și fructe proaspete.

Nu pleca devreme, biletul de intrare poate fi câştigător! Anul acesta te aşteaptă o tombolă cu multe premii surpriză din partea partenerilor Asociaţiei Sfera Timişoarei. Anul acesta, intrarea va fi pe baza unei donații în valoare de 10 lei. Cu banii donaţi susţii proiectul asociaţiei „Numai fapte bune de Crăciun”, care va avea loc în luna decembrie, acţiune prin care vor fi oferite cadouri copiiilor defavorizați.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*