Ultimele stiri

Schimbările vicepreședinților de la CJT și a viceprimarului Traian Stoia, lăsate în stand-by de liberali. Ce spune co-președintele PNL Dan Popa

Dan Popa

De ceva luni problematica schimbării vicepreședinților de la Consiliul Județean Timiș, dar și a viceprimarului Traian Stoia, mocnește. Mai exact, de la câștigarea alegerilor prezidențiale de către PNL, s-a tot discutat despre preluarea puterii de către formațiune în județ. Ba s-a vrut schimbarea, ba nu s-a mai vrut…

Totuși, astăzi, co-președintele PNL Timiș, Dan Popa, a oferit câteva detalii în ceea ce privește modificările ce ar urma să aibă loc atât la nivel local, cât și la nivel județean.  Astfel, în momentul de față, schimbările celor trei nu sunt o prioritate pentru liberali, spune Dan Popa. Deși își doresc acest lucru, chestiunea a fost lăsată de cele două aripi a PNL-ului în stand-by, căci aceștia nu sunt siguri că se vor bucura de o majoritate la vot, astfel că, nu sunt siguri dacă demersurile de schimbare se vor încheia cu succes.

„Legat de schimbarea vicepreşedinţilor la CJT, în acest moment, prin lipsa consilierului Mihoc e o problemă, nu avem o majoritate facem demersuri. Nu am reuşit să obţinem o majoritate, mai ales în situaţia în care cei doi consilieri plecaţi de la noi s-ar putea să se întoarcă la noi. Nu ştiu care vor fi şansele, sunt mulţi care spun că măsurile nu se vor aplica legat de trecut. Este o dorinţă, dar nu vedem luminiţa de la capătul tunelului. Noi am încercat să negociem cu toţi, dar momentan nu suntem în stare să asigurăm o majoritate”, a spus Dan Popa legat de schimbarea celor doi vicepreședinți de la CJT.

Nici în cazul viceprimarului Traian Stoia lucrurile nu stau diferit. Schimbarea social-democratului nu mai e o prioritate după ce Robu i-a luat viceprimarului cele mai importante atribuții, lăsându-l doar cu cele de ordin social.

„Cred că la Primărie, după modul în care s-au stabilit responsabilităţile domnului viceprimar Stoia, nu mai e o agitaţie. Nu cred că schimbarea lui mai este o prioritate. Nu vrem să inițiem ceva care să nu aibă succes.”, a mai spus Popa.

2 Commentarii pe Schimbările vicepreședinților de la CJT și a viceprimarului Traian Stoia, lăsate în stand-by de liberali. Ce spune co-președintele PNL Dan Popa

  1. si eu cred ca altele sunt prioritatile in acest moment..altele mai arzatoarte decat schimbarea unora dintro functie si punerea altora in aceleasi functii..sunt atatea de facut, trebuie doar sa deschideti ochii mari si sa va uitati in jur

  2. Dan Popa…spre deodebire de Ostaficouc, se pare ca vorbeste clar si la subiect.
    .

Dă-i un răspuns lui dani Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*