Ultimele stiri

Se caută un nume pentru noul partid realizat prin fuziunea PNL-PDL!

PNL PDL

Există un calendar în ceea ce privește fuziunea PNL-PDL și se încearcă grăbirea acestui proces, astfel ca până la alegerile prezidențiale fuziunea să se realizeze. De asemenea, în momentul acesta se caută și un nume pentru noua formațiune. Declarația îi aparține liderului PNL Timiș, Nicolae Robu.

Robu spune că a aflat din cercuri PSD că fuziunea nu ar mai avea loc, așa că a ținut să precizeze în fața presei că este vorba doar despre un zvon fals, și că fuziunea se va realiza chiar dacă este un proces greoi.

„Neînțelegerile au pornit pentru că procesul este unul anevoios din punct de vedere juridic. Noi facem tot ce depinde de noi, dar dincolo de aceasta este o procedură destul de cronofagă și există riscul ca până la noile alegeri să nu putem vorbi de un nou partid. Acum luăm toate măsurile de precauție să nu ne găsim în această situație. Și căutăm un nume pentru noul partid. Avem un calendar, și fuziune va avea loc”.

Dace e vorba despre alianța pe plan local, se pare că cele două partide au trecut peste orgolii și și-au intrat bine în rol. Ieri, la ședința PNL a fost invitat și liderul PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc.

Despre faptul că între PNL și PDL s-a ales unificarea printr-o fuziune și nu printr-o alianță, Robu a declarat:

„Am constat că fără excepție alianțele nu au funcționat decât până la alegeri și destul de puțin după și pe de altă parte că fuziunile au funcționat fără excepție. Trebuie să tragem învățămintele de rigoare și să unificăm dreapta”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*