Ultimele stiri

Șeful SRI a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. De ce dedică titlul tinerilor diplomați care lucrează în anonimat

george maior

George Maior, directorul Serviciului Român de Informații, a primit, astăzi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, în cadrul unei ceremonii la care au participat chiar și doi miniștrii.

Ceremonia în cadrul căreia șeful SRI a primit cea mai înaltă distincție pe care o universitate o poate acorda a avut loc în Aula Magna a universității. „Prin acordarea onorantului titlu  de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, Universitatea de Vest din Timișoara recunoaște public meritele excepționale, prestigiul și contribuțiile majore, atât la nivel național cât și internațional, în menținerea securității naționale în fruntea unei instituții reformatoare, neutră și echidistantă care luptă pentru întărirea statului de drept și pentru securitatea cetățeanului”, a precizat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

George Maior a ținut să precizeze că acest titlu primit astăzi îl dedică oamenilor care au lucrat în anonimat pentru a duce România în UE sau NATO „despre care probabil nu se va auzi niciodată ceva, tinerilor militari care s-au dedicat în fronturi îndepărtate pentru a aduce un plus de securitate acestei țări, ofițerilor de informații care oricum lucrează în anonimat, dar care peste tot încearcă să ajute România prin informație pentru ca noi să avem copii în siguranță și să-i ducem la școli”.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*